In this book Haldeman explores the shared consciousness that we saw at the end of Forever War and in Forever Free, but while this book is set in a very similar universe, it is a different one.
But just like in Forever Free, Haldeman can't finish the book properly after building a very interesting world and scenario. The protagonists become irrelevant and we watch as deus ex machina unfolds. Except here the protagonists made the deus ex machina possible, it's just that the book forgets about it. Why kill Blaisdell? He could be humanized in two days and become a most valuable asset to them, or at least have someone jack with him for information, but I guess it's supposed to be emotionally satisfying, but there is this incredible tension and enemy builing up throughout the book, and it is solved in one sentence ("they figued it out"), while the protagonists are just standing somewhere not too far.
I also feel like humanizing was a bit too much simplified here. I mean "Could you step out while I shoot this guy? I guess yeah." Come on!
Looking back now, Forever War was kind of solved by deus ex machina too, but because the whole book is about the protagonist being thrown through events by bigger forces it felt natural there. But when you have 200 pages of protagonists plotting something big, but they just don't matter in the last 50 pages, but the book is still following them... it's different I guess.

This is still a better book than Forever Free, because there you get nothing but a promise of something interesting happening later and then nothing happening. Here the build-up itself explores many interesting ideas and it's definetly worth reading. It's only that the ending is a bit dissapointing. ( )

Această carte are o grămadă de probleme și o singură calitate, faptul că se citește cu ușurință, scriitura fiind una naturală, fără fasoane (ceea ce eu apreciez). Nu are nici o legătură cu ”Războiul Etern” nici ca poveste/lume, nici la calitate sau la impact, alegerea titlului fiind evident motivată doar de scopul ”cash grab”. Probleme:
- nu e o carte, ci practic 2: la jumătate Halderman se plictisește și deraiază pe cu totul altă poveste;
- nu e un military scifi decât vag, la început, și acela prost realizat;
- e lungită, plicitisitoare și dezlânată;
- e lipsită de originalitate, fiind o compilație de șabloane și idei destul de cunoscute (roboți de luptă conduși de la distanță, războaie asimetrice Nord-Sud, experiment științific ce poate distruge lumea etc);
- trecerea constantă de la pers I la III cu referire la același personaj este obositoare și absolut inutilă, nu i-am înțeles scopul;
- lumea e subdezvoltată ca descriere, nu e prea clar de ce se întâmplă ce se întâmplă, ”noroc” de faptul că oricum nu m-a păsat;
- personajele nu sunt bine construite și majoritatea celor secundare apar și dispar fără noimă și fără a fi dezvoltate;
- ca și în Războiul Etern, Halderman are o problemă cu excesul obsesiv de referințe la sex; cartea curge cam așa: ceva, ceva, SEX!, ceva, SEX, SEX!, ceva, ceva, SEX! etc; obositor și inutil;
- efectiv nu mi-a păsat de soarta nici unui personaj, nu am avut nici o emoție când s-au aflat în pericol.
Și altele. Pare scrisă în scârbă și fără chef, doar pentru vreun deadline, iar aici Halderman nu mai are nimic de transmis sufletește, spre deosebire de Războiul Etern.
Per total, un eșec; recomand evitarea. Are două stele doar fiindcă există destule SF-uri și mai proaste...
( )

O mais interessante dos bons livros com temática de guerra de Haldeman, "paz eterna" faz jus a seu título sem ser brega. Nos enreda, com bons personagens realistas e um conhecimento de causa do funcionamento militar, de uma guerra mesquinha e desigual, a um cenário em que a humanização cientificamente conduzida entra em embate com o sonho religioso dos fins últimos e recomeços, com seu habitual apego ao que é demasiado humano, mas não humanizado.

Ganhador do prêmio Hugo por novela, 1998. ( )

With the Advent of nanoforges, machines that 3D print many of human's necessities, humankind doesn't have to work anymore, and universal welfare is a reality. The big nanoforge in the sky is the ultimate machine until a physicist and team find out its universe-shaking truth, and must stop it.

Like a couple of other reviewers, I observed that Haldeman's story had amazing ideas, but fell short of his other books. I couldn't really relate to Some of The characters in the book. For one thing, the protagonist and his lover didn't really click with me. She was always whining about not being able to"jack" with him. I still enjoy Haldeman's writing above the average of SciFi authors I've read. ( )

Compelling just by the ideas explored, but the real Deus ex machina was maybe a step too far - perhaps the next book sorts it all out... ( )