Catalin Pavel

Uneori nu ne rămîne decît să reconstruim sentimentele plecînd de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întîmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cît de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din epoca fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – și oasele – , oricît de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormîntul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mîinilor – ca în arheologie.… (más)

Cînd biografiei balcanizate a muzicianului franco-flamand Josquin des Prez i se adaugă o călătorie în Dobrogea, fresca istorică se scorojeşte brusc ca într-o reclamă şi devine o parodie sprintenă. Aici Hanul Ancuţei e, cum-necum, o tabără de creaţie, cu fonduri renascentiste nerambursabile, pentru scriitorii şi muzicienii dintr-o Uniune Europeană medievală. Singurătatea lipseşte din acest roman. Se glumeşte, în gînd sau nu, cu pretexte gîrlă, de la concursul scolastic pentru cea mai complicată alegorie despre Dumnezeu la conflictul dintre birocraţie şi amour courtois. Este o variantă europeană a celor 1.001 de nopţi, una în care se trăieşte din dragoste, pe muzică şi fără discernămînt. Romanul de iubire este camuflat într-o cercetare a „trecutului absolut”, stocat integral în „grădina întristării şi havuzul snoavelor” ca într-un hard disk.… (más)

Trecerea este o carte-triptic, construita pe paradoxuri. Este un roman vesel despre moarte, sau poate invers, un roman tragic despre frumusetea vietii. Nu este vorba despre viata conventionala, „din carti”, ci de viata din arhondaric, din fabrica de bere, din circul nemilos al dragostei. Sint si citeva pariuri dificile in aceasta carte. In prima parte a romanului, de pilda, autorul fotografiaza cu versatilitatea unui Man Ray viata de manastire, oferind una dintre cele mai substantiale si atipice abordari ale subiectului din ultimele decenii, intr-o combinatie fascinanta de teologie si umor. Scriitura e vie si filigranata chiar si atunci cind temele sint apasatoare, ultime; marca ei personala ramine transformarea spectaculoasa a faptelor si a gesturilor banale in mici aventuri stilistice.

„Trecerea este o scriere enigmistica, fructificind relatia complice dintre «realitate» si «visare», si in acelasi timp o carte de intelepciune ce pare un mecanism izvorit dintr-o minte pluri-dimensionala. Romanul devine o ipoteza cibernetica serioasa, bine intocmita.” (George Neagoe)… (más)

Bogdan Crețu: ”Lansat în ultimii ani ca prozator, lansat la edituri importante și bine primit de critica literară, Cătălin Pavel dă acum lovitura și în poezie. Adagietto mizează nu pe tensiune lirică acumulată, ci pe ruptură: aglomerând evenimente, detalii, consemnări grăbite, confesiuni, autorul știe să creeze contraste și breșe în care se ascunde un sens mai adânc. Cititorul trebuie să știe să extragă, din aceste fante, miezul profund uman; să caute, altfel spus, slăbiciunea, contradicția care umanizează și care se ascunde într-o retorică de multe ori debordantă, cu un înscenat aspect de verbiaj. Cultivând sau mimând mai multe tipuri de discurs, mizând adesea pe poemul amplu, ritmat, sincopat, epic, asumându-și deschis reperele livrești, poezia lui Cătălin Pavel este o reinventare melancolică a memoriei, o renovare a trecutului, în mai mare măsură decât o inventariere a prezentului. Poezie de dragoste în esența ei, biografistă doar în aparență, dintr-o cochetărie autoironică, ea atrage atenția asupra unui autor cu mari disponibilități stilistice, cu personalitate distinctă, care, deși a asimilat poezia ultimilor ani, nu își pleacă genunchiul în fața tiraniei nici unui model.”

Felix Nicolau: ”Köstebek și Scagliosi discută absent și cu amărăciune în texte solide, cu un fals aer anecdotic. ”Povestirea” se alcătuiește din rafale de remarci, observații și imagini visate, astfel că ochiul n-are timp să clipocească la lectură, dar nici nu se obrintește; pentru că ritmul și amintirile sînt combinate cu viziuni și observații ingenioase. Într-adevăr, impresia este că te-ai logat pe mercador și ai totul la dispoziție, numai simțurile și inteligența să te țină. Totul este atît de aproape, atît de palpabil, dar și atît de haotic, ca la revenirea dintr-o amnezie pusă pe feste. Mai presus de orice, maturitatea poetului se observă în felul în care este capabil să absoarbă mai multe straturi de lumi și vremuri în scrisul lui, fără ca să alunece în manierism, snobism sau prețiozitate. Ba din contră, efectul total este incitant – căci întemeiat pe agere efecte parțiale, de parcurs.”… (más)